Jurnal de toamnă

Jurnal Septembrie și Octombrie.

A trecut vara, au  trecut lunile calde de iulie şi august iată-ne în luna septembrie. Un septembrie plăcut, călduros și  prietenos.

Îmi place luna septembrie pentru nostalgia ei și pentru simplu fapt că ne oferă, cu fiecare toamnă ocazia unui nou început.

În  acesta perioadă părinții au cele mai mari emoții, tot felul de gânduri exprimate cu voce tare de genul: Oare se va acomoda la școală?, Va avea o învățătoare bună?, Cât de greu ne va fi cu programul de după-amiază din clasa a V-a? Nu știu cum se face că după doi ani în care ar fi trebuit să-mi treacă visul că fata mea nu este ca celelalte fetițe, că nu va merge la o școală normală,  poate doar la una specială încă tânjesc după ceea ce pentru alții e…normal. Pot doar să îmi imaginez cum ar fi fost dacă….Realitatea însă este alta, viața mea de mamă a unui copil cu nevoi speciale e diferită, dar în esență asemănătoare cu cea a unei mame de copil tipic. Prima zi de școală e euforică….. poze pe rețelele de socializare, urări, părinții își iau o zi liberă de la serviciu , flori, cumpărături…doar pentru unii. Noi, ceilalți, părinții de copii cu nevoi speciale încercăm să trecem peste … și așteptăm o altă zi.

O întâmplare  din vacanță. Din bănuții pe care i-a primit Bianca de  ziua ei ne-am gândit să îi cumpăram un spalier nou cu mai multe trepte, mai înalt și niște bare paralele pliabile pentru recuperare medicală . Îi sunt de folos  pentru  exercițiile de mers în casă, în special când e vremea rea. Am contactat o firmă care se ocupă cu așa ceva. După ce am dat comanda cu toate detaliile tehnice am așteptat. După vreo două săptămâni ne-au adus comanda și surpriză. Spalierul era mai lat decât era notat în comandă și nu încăpea în locul celui vechi, iar barele pliabile nu erau deloc pliabile. Specificasem foarte clar lucrul acesta pentru că nu avem o sală specială de sport, sufrageria este folosită pentru toate terapiile Biancăi. Până  ne-am dezmeticit, am plătit produsele care nu erau conforme și după alte câteva  săptămâni  am reușit sa le dăm înapoi. Practic m-am rugat să mi le schimbe cu acelea pe care le comandasem. Să nu credeți că situația asta s-a rezolvat așa cum speram. Ne-au trimis aceleași produse, cu ceva modificări, dar departe de ceea ce aveam noi în plan. Am lăsat lucrurile așa, deși poate că ar fi fost mai bine să le fac o plângere. E atât de trist că nici măcar atunci când oamenii lucrează pentru alții, pentru copiii aceștia speciali pentru care noi părinții facem eforturi supraomenești, nu sunt atenți, nu sunt responsabili și nu au un minim de decență să îndrepte greșeala. Mă întreb dacă nu cumva tot o greșeală am făcut și eu…….

…………

E început de octombrie și regret că nici anul acesta nu m-am înscris la o a doua facultate, într-un domeniu care ține de copiii cu nevoi speciale. De vreo 6 ani tot tot amân, ba chiar anul acesta am avut dosarul de înscriere gata, dar ceva m-a oprit. Poate la anul?

Pe 20 octombrie e ziua de naștere a  bunicii mele, mamaia Ofelia, străbunica Biancăi. Ofelia senior, mamaia cum îi zicem noi nepoții sau tanti Pia cum spun copii mici din sat. Despre ea aș putea scrie un roman.  Anul acesta a împlinit 80 de ani. Mi-e tare dragă. M-a crescut de la 6 luni pana la 3 ani și 8 luni  și toate vacanțele le-am petrecut la țară.  Mă ducem și la mamaia de la oraș, dar mai mult îmi plăcea la țară. Eram eu însămi, eram în largul meu acolo …În vară a venit pentru câteva zile la spital în București. Am vizitat- o toți trei într-o după amiază. Am stat cu ea în curtea spitalului și a fost așa bucuroasă că ne-a văzut. Era așa mândra de mine, de ce nepoată are, mă vedea frumoasă în rochia mea verde…. iar când se uita la Bianca îmi spunea „mamaie, parcă te văd pe tine”.

Am vorbit despre toate cum vorbeam noi și printre altele am repovestit un incident pe care eu l-am provocat într-o iarnă când eram la ea. Eram micuță, săream în pat așa cum fac toți copiii (aproape toți, că tare mi-aș dori să o văd și eu Bianca mea făcând asta) și am răsturnat un reșou electric. M-am ascuns sub masă. Ceea ce părea o joacă s-ar fi putut transforma într-o tragedie căci până a venit mamaia camera era plină de fum. M-a salvat la timp. Amintiri…Aceasta fost o întâmplare neplăcută, dar am o mulțime de amintiri amuzante din copilărie mea de la țară cu mamaia mea dragă, mamaia Ofelia și cu verișorii! Ce gașcă eram și ce ne mai distram!

Acum trăiesc doar cu acele amintiri și încerc să îmi  fac altele. Dar mă întreb…Ce amintiri va avea Bianca mea dragă din copilărie?

Gânduri, mamă de Buzurină

 sursa foto : pixabay.com/ro/DanaTentis