Ce am mai făcut noi de când nu am mai scris nimic aici? Păi, la sfârșitul lunii iunie am avut cea de-a doua monitorizare endocrinologică pe anul acesta. La control s-a observat o creștere în înălțime, însă în greutate nu, dar una peste alta, domnul doctor specialist endocrinolog pediatru era mulțumit de evoluția ei. Următoarea monitorizare este programată în luna martie, anul viitor.
Pe la mijlocul lunii iulie am mers la cel de-al doilea control al dinților. Au fost 2 zile în care Bianca a avut câte o intervenție: în prima zi detartraj și tratament pentru o carie, iar în cea de- a doua zi două carii. Intervențiile s-au efectuat fără nici un fel de anestezie. Totul a decurs bine, am stat noi, cu ea pe scaun, am ținut-o în brațe, i-am cântat eu, doamna asistentă, doamna doctor. Într-adevăr, pentru Bianca nu au fost tocmai plăcute intervențiile la dinți, dar au fost reușite în sensul că nu am mai avut stări de vomă a doua zi. Totul pentru că acestea au fost evitate deoarece nu i s-a făcut anestezie cu inhalosedare, așa cum am povestit în pățaniile de anul trecut și nici anestezie locală deoarece nu a fost nevoie. Dacă nu reușeam astfel eram nevoiți să mergem la o altă clinică particulară unde am fi utilizat o anestezie totală pentru a-i rezolva problemele de la dințișori.
Pe 24 iulie – duminică, am fost cu Bianca la Pitești, la asociația Deschidem Inimi, care aduce o echipă medicală din Spania pentru consultații /evaluări pe partea de kinetoterapie, optometrie comportamentală și osteopatie. Noi am fost doar la o evaluare de kinetoterapie, însă noutatea a fost evaluarea pe partea de optometrie comportamentală.
După cum bănuiți deja, acest tip de terapie nu există la noi în țară sau poate nu am auzit noi de ea până acum. Am fost plăcut surprinsă de abordarea acestei echipe, o abordare prietenoasă și caldă, prin intermediul căreia am înțeles-o un pic mai mult pe Bianca. Doamna kinetoterapeut, la întrebarea de ce Bianca nu merge mai mult fără să se oprească atât de des, i-am explicat că ea face 2 pași și stă pe loc mult timp, explicația dânsei a fost că nu este conștientă de corpul ei. De aceea este așa rigidă, temătoare, adică pe scurt, impulsul nervos de la creier ajunge cu întârziere către membre, în special către cele inferioare și la care reflexele sunt extrem de diminuate.
I-am povestit că din șezut, de la podea, nu poate să se ridice în picioare și că altcineva trebuie sa fie mai tot timpul în preajma ei, mai ales când vrea să se așeze jos, ea se apleacă mult în față, făcând un „fel de pod”, dar pe față și nu îndoaie genunchii ca să se așeze, doar un genunchi, pe stângul, iar pe dreptul îl ține drept încordat. De aceea, atunci când vedem că face așa, trebuie să o ajutăm să se așeze. Doamna kinetoterapeut din Spania ne-a arătat câteva exemple de exerciții și ceea ce mi-a plăcut a fost că nu insista foarte mult, a fost blândă și răbdătoare. Dacă Bianca se supăra sau dădea semne de ripostare o lăsa în pace 1 – 2 minute.
I-am spus/povestit că are nevoie de ajutor când merge la toaletă, pentru a fi așezată pe wc, de a fi pusă în cadă, ridicată în brațe și altele. Tot ce vreau să spun prin aceste detalii este faptul că un copil ca Bianca are nevoie de supraveghere permanentă. Noutatea a fost partea de optometrie unde doamnele optometriste au măsurat dioptriile de la ochelarii ei. Bianca are o miopie mică, i-au pus niște ochelari speciali cu rama verde. Această terapie e mai mult legată de cum percepe copilul mediul, vederea binoculară. Acestea mi-au atras atenția că atunci când Bianca merge, o face ușor aplecată/înclinată în față, dar după câteva minute are postura dreaptă, doamnele nu ne-au recomandat ochelari binoculari deoarece la prima evaluare, era prea devreme să se pronunțe în acest sens. Doar ne-au recomandat să poarte 5 minute pe zi ochelari cu filtru portocaliu (“vision para la action” ) în lumină naturală, pentru relaxare, pentru tonusul muscular. I s- au recomandat ochelarii cu filtru portocaliu, dar înainte a testat și alte culori, doamnele având o tehnică interesantă de evaluare. Bianca a stat întinsă pe masă și i-au pus pe rând ochelari având diverse culori, o terapeută îi mișca picioarele, iar cealaltă vorbea cu ea și îi punea mâna pe burtică pentru a lucra la nivelul abdomenului. Bianca se relaxa mai mult la cei de culoare portocalii. M-au întrebat dacă Bianca are probleme cu constipația, le-am spus da și că o dată la 2 zile folosesc microclismă pentru că nu reușește să facă singură treaba mare, iar dacă face singură face în etape și ar trebui să schimbăm vreo 5 pamperși pe zi în loc de 3, dar de regulă noi o punem pe toaletă, avem colac special, stă câteva minute și dacă nu reușește să facă singură, facem microclismă. Când ne vom mai duce pentru a doua evaluare vom vedea ce mai este de făcut, ne-au recomandat/ne-au arătat niște exerciții tip joc care ajută la îmbunătățirea percepției, vederii și sistemului vestibular.
În august am fost câteva zile la țară, aproximativ 10 zile. Totuși, minivacanța noastră nu a început tocmai bine. În ziua de 7 august, duminică am trezit-o mai devreme. Pe perioada verii Bianca s-a trezit după ora 9, au fost zile când s-a trezit la ora 10. Ea nu doarme ziua, iar seara adoarme în jur de 10 sau 10.30.
Așa cum am început să vă povestesc, ne-am propus să mergem la țară, cu mașina, cam 300 km. Am trezit-o pe Bianca mai devreme știind că în anii trecuți am avut două incidente neplăcute în vara lui 2019 și 2020 când, după același drum cu mașina a avut un fel de sincopă/leșin, (am mai povestit eu în jurnalele trecute). Între timp, am făcut toate investigațiile recomandate la inimă, o evaluare neurologică, iar de 2 ani nu s-a mai repetat incidentul.
Bianca a mai mers cu mașina, nu am mai fost la țară în acești 2 ani, însă am făcut alte drumuri mai scurte cu mașina. Nici până acum nu am găsit cauza și anume, de ce i s-a făcut rău în trecut. Posibil prea multă stimulare vestibulară, de aceea, poartă brățări pentru rău de mișcare, DAR de data aceasta, înainte să plecăm de acasă am masat-o cu un pic de ulei esențial cu ingrediente naturale, 2 picături diluate care ajută la răul de mișcare pe burtică.
După ce am trezit-o din somn, era cald afară, geamul era întredeschis și cu jaluzeaua trasă, după ce am masat-o pe burtică am observat că ar avea un fel de tendință de vomă, după ce am ridicat-o în șezut, apoi în picioare pentru a o schimba de pijamale, dar mi-am zis că mi se pare. Am îmbrăcat-o, iar spre final, când trebuia să plecăm, am închis geamul și am lăsat-o câteva minute în picioare la oglinda de la șifonier, vreo 5 minute. A început să plângă, inițial am crezut că și-a prins mâna la ușa de la șifonier, dar nu, s-a învinețit la guriță și dădea să cadă, să leșine, am deschis repede geamul, (avea și brățările la mână,) am pus-o pe pat și am lăsat o să mai doarmă, era somnoroasă. Probabil că am greșit undeva, nu m-am asigurat dacă ea este în regulă, iar pe la ora 10 s-a trezit și și-a revenit, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic.
Iar la țară am plecat joi, pe 10 august, a fost un drum fără incidente și ne-am întors cu bine acasă la ale noastre…
Aura, mama Buzurinei
sursă poză: arhivă personală