jurnal de August – Jurnal Fotografic

Jurnal de August – Jurnal Fotografic

„Nu știu alții cum sunt”, dar nouă ne place viața la țară. Ultimele 10 zile din luna august le-am petrecut în satul nostru din Galați. Vacanța aceasta de august a început cu o mică piedică: atât eu, cât și Bianca ne-am îmbolnăvit de COVID, așa că am fost nevoite să stăm mai retrase în București, amânând plecarea noastră mult așteptată la țară.

Casa mamaiei este retrasă, la capătul satului. În apropiere sunt doar trei case: două vis-a-vis și una ceva mai departe. În primele zile, am stat prin curte, iar de la prânz până spre seară ne odihneam, evitând căldura dogoritoare. După amiază, ieșeam la plimbare pe ulițele satului, unde asfaltul se oprește cu ironie exact în fața primei case de vizavi, restul rămânând pe pietriș și colb.

Într-una din plimbările noastre, am ajuns la răscrucea de drumuri, unde ne-am întâlnit cu mătușa, cumnata mamaiei, o femeie veselă și plină de povești. Ne-am așezat la taifas, iar timpul părea să treacă fără grabă, acompaniat de râsete și amintiri despre străbunica Ileana. Aceste momente mă fac să iubesc viața la sat, unde oamenii își găsesc mereu timp să povestească și să râdă cu poftă.

Într-o altă după-amiază, am ales să mergem în partea opusă a satului, pe un drum de țară prăfuit. De acolo, ne-am îndreptat către deal, trecând pe lângă lanurile de floarea-soarelui de altă dată. Bianca, în ciuda dificultăților ei, a mers cu hotărâre. După ce ne-am odihnit, am decis să ne întoarcem, dar un grup de câini ne-a tăiat calea. Cu inima strânsă, am cerut ajutorul unei rude, însă până să ajungă, am ales să ocolim câinii pe un alt drum. A fost un moment de tensiune, mai ales că Bianca nu poate merge repede, dar am reușit să ne întoarcem în siguranță.

Plimbările noastre prin sat, întâlnirile cu oamenii și ritmul lent al vieții de la țară mi-au reamintit cât de prețioase sunt momentele simple și liniștea pe care doar aceste locuri o oferă.

În altă zi, am organizat o adevărată ședință foto cu „smochinul” din curte, acest pom roditor care ne încântă de fiecare dată. Deși anul acesta livada a fost mai săracă în roade din cauza secetei, am găsit bucurie în plimbările noastre printre pomi. Fiecare colț al livezii părea să aibă o poveste de spus, chiar și fără fructe, iar Bianca s-a bucurat să fie în centrul atenției în fotografii.

Seara, ritualul nostru preferat era să ieșim afară și să numărăm stelele. Cerul de la țară e atât de clar, încât uneori părea că le puteam atinge cu mâna. De fiecare dată pierdeam șirul stelelor înainte să intrăm în casă, dar nu ne deranja deloc, pentru că acel moment de liniște sub cerul înstelat era de neprețuit. Așa am încheiat multe din serile noastre, cu cerul drept companie și cu gânduri liniștite înainte de culcare.

sursă poză arhivă personală