Retrospectivă întârziată 2022-2023
Retrospectivă întârziată 2022-2023
Dragi prieteni,
Astăzi, vreau să împărtășesc cu voi experiența din primul an școlar al Biancăi în cadrul învățământului special. Bianca merge acum la o școală specială. Dar se știe că nu toate începuturile sunt întotdeauna cele mai bune, cu alte cuvinte „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Așa cum am mai povestit, Bianca a mers de-a lungul timpului în diverse locuri unde a beneficiat de educație non-formală – terapii (psihoterapie, kinetroterapie etc.), în sistemul public, dar și în cel privat.
Anul trecut am decis că este momentul să abordăm și învățământul special. O foarte mare perioadă de timp din primul an școlar am alternat între a merge sau a nu merge la școală. În primul rând, timpul care trebuie petrecut la școala este prea lung pentru ea. Programul începe la ora 8 și se termină în jurul orei 15, ceea ce este prea mult pentru Bianca. Însă poate face față unui program de maximum 4 ore/zi. Un alt aspect a fost faptul că ea, fiind la început de pubertate, a avut nevoie de mai mult somn, adică se trezea dimineața târziu, în jurul orei 9. Școala nu este chiar în proximitatea casei (5 km cu mașina), așa că ne ia ceva timp să ajungem. Și mai sunt de luat în calcul cele care țin de pregătirea zilnică – igienă personală, îmbrăcat și micul dejun, care durează destul de mult. Toate acestea „ne ajută” să nu putem ajunge la timp la școală.
Încă din primele zile, eram decisă să o retrag. Dar, în urma discuției avute cu doamna directoare a școlii, am convenit la un program flexibilizat, am stabilit zilele când putem ajunge la școală și cât putem sta în școală: 3 zile pe săptămână (marți, miercuri, joi), în intervalul 11-15. Programul cuprinde o oră de terapie individuală pe săptămână, diverse activități de grup/socializare și o ora de kinetoterapie pe săptămână). Ne rămân 2 zile (luni, vineri) în care mergem la celelalte terapii în privat.
Deși au fost și mai sunt multe inconveniente, încă nu am retras-o de la școală. Dintre multele inconveniente, dau câteva exemple: drumul până la școală – chiar dacă mergem cu taxiul (uber/bold), trebuie să luăm și căruțul cu noi, iar uneori acesta nu încape în portbagaj. Căruțul se pliază și are 90/80 cm. Apoi este vremea – uneori plouă, e frig; sunt zile în care Bianca nu se simte bine etc.
În sistemul de învățământ special public nu este totul ideal, mai sunt încă aspecte care pot fi îmbunătățite, dar am găsit înțelegere și cred că am reușit să colaborăm bine cu doamnele profesoare și personalul auxiliar. Menționez că o însoțesc permanent pe Bianca la școală și, uneori, la activitățile de la clasă, dar sunt și zile în care am câteva ore de respiro. Din octombrie 2019, sunt angajată ca asistent personal pentru Bianca și am responsabilitatea de facilitator în relația cu școala.
Așa cum spuneam mai sus, planurile nu ies întotdeauna așa cum ne propunem. Dar ar fi oare mai bine să nu ne mai facem planuri deloc? Nu, nu ar bine! În plus, sunt multe lucruri care se schimbă în foarte scurt timp. Noi, oamenii, suntem înzestrați de Divinitate cu capacitatea de a ne adapta. Deși viața de zi cu zi cu un copil cu nevoi speciale își are rutina ei, destul de constantă, imprevizibilul își face adesea loc, aducând trăiri deosebite, care mă fac fericită. După zile înnorate, când soarele răzbește printre nori și se arată un petic de senin este atât de bine! Așa că, fruntea sus!
