Filmul “The wonder”

Într-o seară, m-am dus la film cu o prietenă. Voiam să vedem un film frumos, nu foarte complicat, la care să râdem puțin, să și plângem puțin, dar să plecăm de acolo cu sentimentul că toate lucrurile se vor aranja bine și frumos cândva. Abia spre finalul filmului, mi-am dat seama că văzusem un film despre mine. Sau poate un film despre fiecare dintre noi.
Minunea (The wonder) spune povestea unui puști de 10 ani pasionat de știință, de jocuri video și de Războiul Stelelor. Absolut normal. Mai mult decât atât, August Pullmann sau Auggi, cum îi spun cei dragi, suferă de TCS – Sindromul Treacher Collins. Este o boală genetică manifestată prin diformități ale ochilor, ale urechilor, ale oaselor feței. Cu alte cuvinte, chipul lui nu este tocmai unul pe care să ți-l dorești să îl vezi în fiecare zi. Auggi a făcut homescholling până în clasa a cincea. În cele mai multe zile, purta o cască de cosmonaut pentru a-și ascunde chipul. Sărbătoarea lui preferată era Hallowen, fiind singura zi în care oamenii te tratează normal chiar dacă porți o mască și nu sunt curioși de ceea ce se ascunde în spatele ei.
TCS este o boală rară și este foarte probabil să nu o ai. Însă, cu siguranță porți cu tine răni sau povești pe care nu vrei să le scoți în lume. Poate defecte pe care nu vrei să le arăți.
Poate nu îți place nasul tău ori culoarea ochilor ori semnele rămase de la vărsatul de vânt din
copilărie.
Nu am ieșit niciodată în costum de cosmonaut pe stradă. Dar am încercat să ascund ce nu îmi place la mine printr-un zâmbet exagerat. Sau prin răspunsuri stereotipe. Poate alții se ascund în spatele unui ecran. Sau al unui titlu. Sau al unui program mereu încărcat. Fiecare are felul lui de a se proteja și de a încerca să îi țină pe oameni să nu vadă dincolo de mască.
În prima zi de școală, Auggie trebuia să își înfrunte colegii fără masca de cosmonaut.
Să se arate așa cum e. Cu semenele tuturor operațiilor pe care le-a făcut. Cu chipul lui care aduce aminte de cel al cocoșatului de la Notre-Dame. Nu e deloc ușor. E plâns mult. E revoltă. Dorința de a se da bătut. Singurătate. Frustrare. Nesiguranță. Ai fi surprins cât de mult poate duce un puști de 10 ani. Și da, aceasta este partea aia din film în care simți ceva umezeală în coada ochiului. Pentru că fiecare dintre noi are cel puțin o poveste în care s-a simțit respins. Și neiubit.
Ceea ce este fascinant la Auggie este însă felul în care reușește să depășească această situație. Cum sărbătoarea de Halloween nu mai este brusc singura zi frumoasă din an. Cum ajunge din puștiul trist un puști care face haz de necaz despre felul în care arată. Este emblematică secvența din film în care un coleg vine și se așază la masă cu el și îl întreabă de ce arată în felul în care arată. Iar replica lui este că… e chiar complicat să fii atât de frumos.
Te-ar uimi felul în care Auggie transformă o poveste tristă într-una care se termină cu aplauze. Aplauze pentru curajul de a ieși din casă în fiecare zi. De a râde de sine. Curajul de a trece peste batjocură și peste nemulțumire. Curajul de a căuta acel lucru care îl definește și de a-l arăta lumii întregi. Și fiecare dintre noi are dreptul ca măcar o dată să fie aplaudat la scenă deschisă.
Secretul lui Auggie a fost pasiunea lui pentru știință. A avut o familie iubitoare, care nu l-a cocoloșit, ci l-a aruncat în luptă, asigurându-i spatele. Secretul lui a fost acela de a descoperi ce este al lui. Ce îl definește dincolo de răni. Sau poate mai bine spus, și-a asumat purtarea rănilor, deși nu îi plăceau și le-a considerat o parte din el însuși.
Minunea este un film despre acceptare. Despre minunea care se produce în viața noastră atunci când ne acceptăm așa cum suntem. Și îi acceptăm și pe ceilalți așa cum sunt.

Cristina Neagu, prietena Biancăi