Jurnalul Buzurinei – cum au trecut lunile de vară
Vă salut, dragii mei prieteni!
Nu aș putea spune că am avut o vacanță în adevăratul sens al cuvântului, pentru că terapiile nu prea pot fi întrerupte mult timp, dar m-am bucurat, totuși, de o perioadă mai ușoară în aceste luni de vară.
V-am povestit la sfârșitul lunii mai despre desființarea Centrului pentru Copiii cu Dizabilități ”Samuel”, situație ce mi-a produs destulă tristețe, dar am înțeles (din nou!) că viață își are cursul ei, astfel că noi am continuat ședințele de kinetoterapie acasă, câte o oră în fiecare zi, iar spre sfârșitul lunii august am putut începe și la noul centru care ni s-a pus la dispoziție. Dar cea mai mare parte a terapiilor se desfășoară acasă, astfel că sufrageria noastră, s-a transformat de-a lungul anilor când în sală de lecții, când în sală de kinetoterapie. Aș putea spune că fac homeschooling adaptat nevoilor mele.
Buni, mama lui mami, este cea care mă are în grijă aprope toată ziua până ajunge mami acasă. Mami și–a reluat serviciul în urma cu doi ani. Câteodată mă apucă tristețea și dorul de mami, dar intră Buni în acțiune şi alungă imediat toată tristețea. Buni e cea mai tare. Să vedeți ce mă aranjează când mă duc la centru, îmi asortează hăinuțele, căci nu plec așa oricum, trebuie sa fiu asortată din cap până în picioare. Buni e foarte grijulie și atentă, îmi place mult să stau cu buni, îmi spune povești și mai repetă cu mine lecțiile (este foarte conştiincioasă, pune în aplicare toate sfaturile doamnelor de la centru acasă și ce fac și cu Ana mea). M-am acomodat cu doamnele de la centru, sunt drăguțe! De fapt, e o întreagă echipă: dna educator – terapeut care face cu mine tot felul de activități, dna logoped care îmi face masaj la obrăjori și mă învăța cum să pronunț sunete ca ma-ma, ba-ba, da, iar doamna psiholog care scrie în caiet reușitele mele de la clasă dar și ceea ce nu reușesc. Trebuie să recunosc că uneori mă mai supăr când doamnele sau Ana mea mă pun să fac exerciți care mă solicită. De exemplu, nu prea îmi place să pun bănuți în puşculiță, pun unul, doi, hai trei, dar deja mă enervez, apoi dacă o cutiuță în care sunt jucătorii se deschide greu la fel mă supăr, căci eu nu pot singurică. De ce nu pot? Pentru că nu stau foarte bine cu coordonarea și abilitatea de a folosi mânuțele așa cum fac alți copii cu ușurință. În schimb, știu şi recunosc culorile, animalele, fructele și legumele cele mai cunoscute, îmi plac poveștile și muzica, de fapt muzica e viața mea. Îmi plac jucăriile muzicale, în special cele cu clape. Am tot felul de piane-orgă de jucărie, dar și de acelea de-adevăratelea, îmi place cum sună xilofonul și îmi place să bat la tobă (și în parchet ☺, bine că nu se supără nenea vecinul de mai jos).
Despre Ana mea, căci așa îmi place să-i spun… Ah, stați, nu v-am prezentat-o până acum? Ana este educatoarea mea de acasă, o tânără domnișoară duioasă, drăguță dar și fermă atunci când trebuie. Mi-e tare dragă Ana mea, facem o echipă grozavă!
Ce am mai făcut vara care tocmai a trecut? Am fost câteva zile cu părinții mei la mare. M-am bucurat de timpul cu ai mei și m-am bălăcit cât am putut de mult. Din păcate, nu am reușit să ajung la plaja terapeutică din Mamaia, poate la anul. Dar vreau să-i mulțumesc prietenei lui mami dar şi prietenilor acestei doamne pentru bănuții pe care i-au strâns pentru mine în proiectul ”Vacanță de vis” inițiat de prietena mamei mele, o colegă din liceu. Vă mulțumesc!
Ce-aș mai avea frumos să vă spun? Da, știu. Mami m-a dus la prima ediție a concertului pentru copiii cu nevoi speciale, la un film adaptat pentru copiii cu nevoi speciale, la cățelușii terapeuți și mă va duce la tot felul de activități dedicate copiilor cu nevoi speciale. Știți, la aceste activități pot participa și copiii care nu au dizabilitate. Noi, copiii speciali, ne dorim să avem prieteni cu care să ne jucăm, să ne împrietenim. Dizabilitatea, să știți că nu se ia, suntem și noi copii la fel ca toți copiii.
Cam atât, până la o noua filă de jurnal.
Vă pup!
Buzurina
PS: Perseverența este cheia succesului ☺